Terapia iertarii

Despre iertare În urma cu doua decenii, un psiholog hawaiian surprindea lumea ştiinţifică cu ceea ce am putea numi, pe buna dreptate, un miracol. Spitalul de Stat din Hawaii se confrunta în acel moment cu probleme deosebit de grave în secţia bolnavilor psihici care comiseseră crime abominabile.
Violenta acestora era atât de mare încât, deşi purtau cătuşe la mâini şi la picioare, personalul medical se simţea serios ameninţat de aceştia, iar cei mai mulţi psihologi clinicieni obişnuiau să-şi dea demisia după aproximativ o luna de lucru cu acest gen de pacienţi.
In ciuda avertismentelor colegilor bine intenţionaţi, care încercau să-l convingă să nu lucreze intr-un astfel de loc, fiindcă asta echivala cu o sinucidere în plan profesional, dr. Haleakala Lew Len a acceptat totuşi postul. Si atunci au început să apară miracole. După numai câteva luni, s-a dovedit că în cazul multora dintre aceşti pacienţi nu mai era nevoie de cătuşe.
Dozele medicaţiei au scăzut simţitor la majoritatea pacienţilor şi chiar s-au sistat în cazul unora. După patru ani, pavilionul a trebuit să fie închis din lipsa de... pacienţi violenţi.
Partea cea mai interesanta este că în aceşti patru ani dr. Len nu a vorbit cu nici unul dintre temuţii săi pacienţi. Mai mult, nici măcar nu i-a văzut! Cerinţele sale la ocuparea postului de psiholog clinician au fost de a i se oferi un birou şi acces la dosarele criminalilor spitalizaţi.
Tot ce a trebuit să fac a fost să lucrez asupra propriei mele persoane, a declarat ulterior dr. Len. Daca vrei să vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poţi face vindecându-te pe tine."

În prezent trecut de 70 de ani, dr. Len a ajutat cu succes de-a lungul carierei sale, folosind aceasta metoda pe mii de persoane, lucrând inclusiv cu grupuri din cadrul unor organizaţii internaţionale prestigioase, precum UNESCO şi Naţiunile Unite. Dr. Len deţine un doctorat în psihologie obţinut la Universitatea din Iowa, Statele Unite, dar el atribuie remarcabilul sau succes ca psiholog clinician, practicilor de vindecare tradiţionale învăţate de la Morrnah Nalamaku Simeona, o femeie kahuna.

Cine sunt kahuna? In hawaiiană, huna se traduce prin secret, iar kahuna prin păstrător al tainei, cunoscător al secretului, expert, maestru. Daca vreţi, kahuna reprezintă echivalentul meşterului în sistemul de bresle medieval. Orice meserie, arta sau meşteşug avea proprii săi kahuna. Termenul a devenit insa cunoscut ca echivalent al şamanului, vraciului, preotului. Legendele abunda în descrierea puterilor acestor kahuna, capabili să realizeze vindecări miraculoase, să influenţeze vremea, să meargă pe cărbuni încinşi, să-şi atragă prosperitatea etc.

Morrnah Nalamaku Simeona s-a numărat printre ultimii kahuna veritabili din Hawaii, fiind numita oficial în 1983 de către autorităţi drept o comoara vie a Hawaii-ului (living treasure of Hawaii). Ea a înfiinţat Foundation of I, o organizaţie nonprofit, menita să răspândească filozofia şi practicile psihologice ale vechilor kahuna, înainte ca acestea să se piardă. Metoda tradiţională învăţată de dr. Len de la Morrnah Simeona şi aplicata cu succes la Spitalul de Stat din Hawaii şi nu numai, poarta denumirea de ho'oponopono, care s-ar putea traduce prin a îndrepta lucrurile, a corecta o eroare.

Metoda este extraordinar de simpla, atât de simpla încât mintea noastră, fascinata de complex şi măiastră în a complica masiv şi inutil lucrurile, are impulsul de a o respinge imediat. Pe de alta parte, în ciuda simplităţii ei, metoda are la baza principiile huna, care sunt destul de greu de acceptat de noi, cei crescuţi în spiritul respectului pentru raţional şi ştiinţific.

Lumea este o reflectare a gândurilor noastre. Asemeni lui Buddha, vechii kahuna considerau că noi cream lumea prin gândurile noastre. Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se petrece în viata noastră reprezintă o consecinţă a gândurilor noastre.
In cuvintele lui Morrnah Simeona, lumea este o reflectare a ceea ce se petrece în interiorul nostru. Daca ne confruntam cu o problema, trebuie să căutăm cauza în noi înşine, nu în factorii exteriori.

• Daca o persoana ne agresează, este util să ne amintim că ceilalţi sunt o oglinda pentru noi şi că agresivitatea respectivei persoane nu este decât proiecţia în exterior a propriei noastre agresivităţi refulate.
• Daca şeful ne spune că nu suntem suficient de buni pentru postul pe care îl ocupam, atunci vorbele lui nu sunt decât o reflectare a ceea ce noi înşine gândim în sinea noastră despre noi.
• Daca ne îmbolnăvim, este bine de ştiut ca, pentru kahuna, trupul este o casa pentru gânduri: cauza îmbolnăvirii rezida în negativitatea unui gând, intr-o eroare de judecata.

Nu-i nimic în neregula cu erorile de judecata, declara cu umor dr. Len. Te pot omorî, asta-i tot.

In viziunea unui kahuna, mintea este asemeni unei grădini, iar gândurile asemeni unor seminţe. Ele încolţesc şi dau roade. Trebuie să avem grija ce gânduri plantam în mintea noastră, căci, inevitabil, vom culege ceea ce am semănat. Vestea buna este că orice stres, dezechilibru sau boala pot fi corectate, lucrând asupra ta. Nu este nevoie să cauţi răspunsuri sau ajutor în afara ta. Si nimeni nu îţi poate oferi informaţii mai relevante decât cele pe care le poţi obţine singur, căutând în tine însuţi, susţine Morrnah Simeona.

Pentru kahuna, circumstanţele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de conştiinţă. Starea de sănatate sau de boala, prosperitatea sau pauperitatea, succesul sau eşecul nostru ori al celor din jurul nostru reflecta nivelul de conştiinţă la care am ajuns.
Daca nivelul nostru de conştiinţă se modifica, circumstanţele exterioare se schimba rapid, iar nivelul de conştiinţă poate creste semnificativ, dacă ne asumam responsabilitatea pentru tot ce se petrece în viata noastră, pentru tot ce se petrece în jurul nostru.

Vindecarea ori schimbarea începe cu asumarea responsabilităţii. Ce înseamnă să ne asumam 100% responsabilitatea pentru absolut tot ce se petrece în viata noastră?
Înseamnă să accepţi faptul că tu însuţi – şi nimeni altcineva – eşti creatorul a tot ceea ce experimentezi, al tuturor evenimentelor pe care le trăieşti, afirma dr. Len, conştient că declaraţia să poate fi şocantă sau chiar revoltătoare pentru majoritatea oamenilor.

O idee foarte greu de digerat, intr-o societate în care ne-am obişnuit să ne găsim scuze la tot pasul, să dam vina pe alţii pentru ce nu merge în viata noastră, să cultivam asiduu o mentalitate de victima. Mai mult, aceasta idee este greu de acceptat şi de către persoanele considerate supraresponsabile. Căci una este să iţi asumi responsabilitatea propriilor acţiuni şi alta este să îţi asumi responsabilitatea pentru actele violente ale unor oameni cu care nu ai avut nimic de-a face şi cu care singura legătura pe care o ai este că locuiţi împreună în acelaşi oraş.

Mulţi psihologi ar spune că o astfel de gândire nu face decât să ne culpabilizeze în mod excesiv.

Accesul la miracol si, implicit, la supraconştient nu este posibil decât atunci când reîncepem să privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilităţii. Problema adulţilor este că si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea, prin evitarea sistematica a asumării responsabilităţii. Kahuna afirma ca, reinstaurând inocenta – starea în care nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de câştigul personal – viata noastră se poate schimba radical.

Nu va faceţi probleme. Întreaga lume este creaţia ta şi acest lucru trebuie luat ad litteram, afirma dr. Len.

Actele violente ale acelor criminali bolnavi psihic din Spitalul de Stat din Hawaii erau responsabilitatea lui, doar pentru faptul că acestia aparusera în viata sa.
Problemele lor erau creatia sa si, de aceea, tot ce a trebuit să faca pentru a-i vindeca a fost să lucreze asupra lui insusi, să stearga el insusi gandurile care le-au generat. Exagerare dusa la extrem, am putea spune, chiar dacă descoperirile recente din fizica cuantica par a conduce la aceleasi concluzii. Asta inseamna că dacă copiii nostri au o problema de sanatate, ceva din noi a produs acea problema; dacă partenerul de afaceri ne trage pe sfoara, noi am facut că acel lucru să se petreaca; dacă sotul ori sotia ne inseala, noi am atras asta.

Pare absurd. Totusi, evenimentele din viata noastra actualizeaza amintiri, tipare de actiune trecute şi reactii ciudate. La urma urmei, toti am experimentat reactii care ne-au surprins şi pe noi, şi pe cei care ne cunosteau foarte bine – reactii în care parca nu eram noi insine, nu-i asa? Daca te confrunti cu o problema, o situatie limita, un necaz, o suferinta, intrebarea pe care trebuie să ti-o pui automat este: ce anume din ceea ce se petrece în mine a generat sau a atras aceasta problema? Apoi trebuie să stergi gandurile care au produs respectiva problema.

Dar cum putem sti care ganduri au creat-o? Nu va faceti probleme, spune dr. Len. O parte din voi stie. Trebuie doar să-i dati permisiunea să o faca."Cand judec o persoana, acea persoana devine un "prizonier al gandurilor mele".

Cream lumea prin gandurile noastre, iar pentru kahuna aceasta nu este o metafora. Este o realitate. In viziunea lor – care este comuna cu cea a tuturor religiilor – Dumnezeu a creat fiinte perfecte, dar noi nu mai putem să vedem acest lucru, fiindca intre ceea ce exista în realitate şi ceea ce vedem se interpune gandul.

Noi nu mai vedem ce exista în realitate, noi nu ne vedem decat propriile ganduri. Lumea este ceea ce credem că este, afirma Serge Kahili King, doctor în psihologie şi o autoritate internationala în materie de huna. Psihologia moderna tinde să ajunga la aceleasi concluzii, de vreme ce afirma că oamenii nu reactioneaza la evenimentele în sine, ci la propria lor perceptie asupra evenimentelor. Mai mult, studiile arata că oamenii tind să se conformeze perceptiilor altor oameni. Altfel spus, dacă spunem în mod repetat unui copil că este rau, el va ajunge să se comporte ca atare. Daca unui angajat i se lauda în mod repetat performantele, chiar dacă acestea nu sunt tocmai grozave, el va ajunge să lucreze din ce în ce mai bine.
In limbajul unui kahuna, acest fenomen se exprima în felul urmator: dacă eu gandesc intr-un anumit fel despre o persoana, acea persoana devine un prizonier al gandurilor mele. Asta inseamna că el tinde să se conformeze perceptiei mele si, mai devreme sau mai tarziu, se va comporta în asa fel încât să-mi confirme perceptia despre el. Prin urmare, actele unei persoane sunt o consecinta a ceea ce gandesc despre ea şi trebuie să-mi asum responsabilitatea pentru acest lucru. De aceea, a nu judeca este singura atitudine corecta vizavi de o alta persoana.

Daca este ceva de corectat, spun kahuna, atunci acest ceva reprezinta erorile noastre de gandire. Asa stand lucrurile, atunci poate că nu ar trebui să ne mire foarte mult ca dr. Len si-a vindecat pacientii, lucrand doar asupra lui insusi.
Ce a facut exact doctorul Len pentru a-si vindeca pacientii? Am repetat incontinuu: Imi pare rau. Te rog, iarta-ma, a declarat senin dr. Len. Asta-i tot.
De-a dreptul socant! Banuiesc că doctorului Len ii place să socheze, să surpinda printr-o lovitura puternica şi neasteptata, rutina noastra mentala. El spune că oamenii, în special vesticii, gandesc prea mult. Mai exact, sunt prinsi în rutina unor programe care ruleaza inconstient. Contrar a ceea ce gandim noi, el sustine cu tarie că intelectul nu poate rezolva problemele. Cred că Einstein ar fi fost de acord cu el, din moment ce a declarat că "o problema nu poate fi rezolvata la nivelul de gandire care a generat-o".

CERE-TI IERTARE
De aceea, nu trebuie decat să constientizezi problema pe care o resimti la nivel fizic, emotional, mental etc., apoi să incepi să iti purifici gandirea care a atras-o, printr-un proces de cainta şi iertare.
„Te rog, iarta-ma că te-am facut prizonierul gandurilor mele şi fiindca, prin negativismul gandurilor mele, ti-am influentat în mod distructiv comportamentul” . Asa este în crestinism: ruga trebuie precedata de cainta şi de cererea iertarii. Asta este ceea ce poate face constientul: să se caiasca şi să ceara iertare. Restul este treaba supraconstientului, el este armonizatorul, vindecatorul. Suntem prizonierii propriei minti şi nu putem evada folosindu-ne tocmai de minte – temnicerul insusi.

Cum te poti ajuta în viata de zi cu zi?
Acest proces poate fi folosit în cele mai diverse situatii: cand suntem bolnavi, cand cineva apropiat este bolnav, cand ne confruntam cu probleme profesionale, financiare, sentimentale etc.
Daca problema tine de sanatate, atunci putem spune trupului:
Imi pare rau că ti-am facut rau prin gandurile mele negative. Te rog, iarta-ma.
Si repetam acest lucru cu sinceritate, pana problema dispare.
Daca copilul are probleme la scoala, putem repeta mental:
Imi pare rau că ti-am creat aceste probleme prin gandurile mele. Te rog, iarta-ma.
Este esential ca trairea să fie autentica, iar cererea de iertare să fie pe deplin sincera. Consecinta imediata este un sentiment de iubire, iar dr. Len şi Morrnah Simeona declara că acesta este un semnal că vindecarea a inceput.

Probabil că la o prima citire vei respinge aceste lucruri, pe motivul că sunt prostii, povesti de adormit copiii. Dar kahuna afirma că supraconstientul este receptiv tocmai la limbajul de copil, ignorand formularile savante. Interesant este că psihanaliza a ajuns la o concluzie asemanatoare: interpretarile pretentioase, destepte, intelectualizate nu ajung la pacienti.
Accesul la miracol, şi implicit, la supraconstient nu este posibil, decat atunci cand reincepem să privim lumea prin ochii unui copil. E vorba despre redescoperirea inocentei, nu despre cultivarea infantilitatii. Problema adultilor este că si-au pierdut inocenta, dar si-au accentuat infantilitatea prin evitarea sistematica a asumarii responsabilitatii.
Kahuna afirma ca, reinstaurand inocenta – starea în care nu judecam, nu punem etichete, nu suntem obsedati de castigul personal – viata noastra se poate schimba radical: renuntam la a ne complica viata inutil şi ne redobandim bucuria de a trai, devenim mai creativi, ne adaptam mai suplu şi mai eficient schimbarilor; iar calitatea relatiilor noastre se imbunatateste semnificativ.

IN LOC DE CONCLUZIE
Un medic din Statele Unite ale Americii, dr. Ira Byock, a lucrat foarte mult cu bolnavi în faza terminala şi a descris experientele şi concluziile sale în doua carti devenite best-seller-uri.
Una dintre ele se numeste The Four Things that Matter Most (Cele ce patru lucruri, care conteaza cel mai mult) şi se refera la cele mai frecvente declaratii pe care bolnavii le fac celor apropiati pe patul de moarte. Acestea sunt:

IARTA-MA

TE IERT

MULTUMESC

TE IUBESC

Dr. Ira Bylock considera că nu trebuie să ajungem pe patul de moarte, pentru a folosi aceste declaratii care, în opinia sa, au un potential imens în a ne vindeca relatiile şi în a ne transforma profund viata.